“Tu numeri pașii vieții mele de pribeag; pune-mi lacrimile în burduful Tău: nu sunt ele scrise în cartea Ta?”(Psalmul 56:8)
Rugăciunea cu lacrimi este una dintre cele mai sincere forme de apropiere de Dumnezeu. Lacrimile sunt limbajul inimii. De multe ori rostite în tăcere, ele se fac auzite în ceruri.
Lacrimile nu sunt semn de slăbiciune, ci de vulnerabilitate și încredere că Tatăl nostru ceresc ne cunoaște până în cele mai ascunse colțuri ale sufletului.
Când nu mai găsim cuvinte, lacrimile devin rugăciuni.
Prin ele exprimăm durerea, dorința, dorul sau recunoștința pe care uneori nu le putem rosti. Cuvîntul lui Dumnezeu ne arată multe exemple:
Ana, care a plâns înaintea Domnului pentru un copil.
David, care și-a udat patul cu lacrimi.
Domnul Isus, care a plâns pentru Ierusalim și la mormântul lui Lazăr. Toate aceste momente ne arată că Dumnezeu primește lacrimile ca pe o jertfă sfântă.
Rugăciunea cu lacrimi are puterea de a frânge inima noastră, dar și de a deschide cerul.
Ea ne face mai sensibile la vocea lui Dumnezeu și ne amintește că nu suntem singure în suferințele noastre. În fiecare lacrimă, Domnul vede credință, speranță și iubire.
Draga mea, dacă astăzi te rogi cu lacrimi, amintește-ți că ele nu se pierd niciodată. Dumnezeu le strânge și le prețuiește. Iar într-o zi, El va șterge orice lacrimă din ochii tăi (Apocalipsa 21:4) și îți va arăta cum fiecare suspin a avut un rost în planul Său.
